Fila de jurnal 46

Fila de jurnal 46 - Eu nu ma dau batuta!

Nu am mai scris de mult timp, stiu. Imi pare nespus de rau pentru asta. Va rog sa nu imi da-ti in cap, hei , nu prea am avut timp dar inca sunt aici! Vesti noi din viata mea , am o gramada. Mi-am luat insfarsit ceea ce imi doream de multa vreme...o tablita grafica pentru arta online. Totusi, bucuriile mele se risipesc mereu, dar mereu pe apa sambetei. Cu cat sunt mai fericita, cu atat devin mai trista pe zi ce trece. Nu inteleg de ce viata trebuie sa ma loveasca in halul asta. M-am saturat sa stiu ca lumea e suparata pe mine din motive atat de marunte. Tin la fiecare in parte, pentru mine fiecare persoana e speciala in felul ei, iar majoritatea ma...barfesc? Zvonuri false despre persoana mea, lucruri pe care eu nu le-am spus vreodata, sa fie imprastiate in fata persoanelor in care odata aveam toata increderea. Fansub-ul din care faceam parte, care m-a bucurat atat de ziua mea...pur si simplu, cred in ceea ce nu e adevarat si fara sa ma intrebe despre situatie ma barfesc non-stop. Bine...nu e nimic, trecem si peste asta cumva cumva. Va trebui sa imi las toate amintirile si sentimentele in urma , pentru ca de fiecare data cand imi aduc aminte de cele mai frumoase momente petrecute cu ei...imi vine sa imi smulg parul din cap. Si nu numai cu ei, ci cu multe alte persoane la care chiar tin sau am tinut.
Majoritatea lumii ma dezamageste, si cei care m-au dezamagit, acum imi sar cel mai mult in ajutor. Nu stiu ce sa zic si ce sa fac. Ma simt...folosita, ignorata si aruncata. Si totusi , in fiecare dimineata privesc cerul si spun "Azi va fi mai bine" iar seara inainte sa dorm, privesc acelasi cer plin de stele spunand " Maine va fi mai bine".
Uneori nu stiu ce sa cred sau in cine sa cred... Singura persoana la care ma gandesc mereu e...Ady. Cand ma gandesc ca odata si odata il voi avea aproape de mine , sa-l tin de mana...simt ca zbor ca un fluture liber. Se intampla ca acest gand sa se innegreasca uneori , in sensul ca mi-e frica sa nu il scap printre degete. Frica ma innebuneste, niciodata nu mi-a placut. Poate ca nu stiu cum sa-mi exprim sentimentele mai bine... si poate cuvintele nu au nicio valoare, dar eu chiar il iubesc.
Am inceput si eu sa urasc lacrimile, incerc sa ma inveselesc cu toate cele ce le mai gasesc , dar uneori nu ma pot abtine, izbucnesc in lacrimi ca un vulcan care trebuie sa erupa.
Exista momente in care nici nu mai stiu ce simt si parca as vrea sa...NU e o prostie...stiu ca e.
Voi incerca in continuare , voi merge inainte. Nimic nu ar trebui sa ma poata opri. O sa ajung acolo unde vreau cu orice pret. Poate ca nu va fi o cale prea scurta si nici prea usoara. E un drum lung si abrupt pana la fericirea mea... dar... Voi merge pe acel drum, pana o gasesc . Nu ma dau batuta NICIODATA!

5.01.2013