Fila de jurnal 33
Nu sunt nimic, decat un copil amarat care nu stie nimic. Totul a fost nimic, nimic nu a existat. A fost doar imaginatia mea . Nu mai am lacrimi sa plang, insa acum tremur iar lacrimile curg pe a doua parte.
Moment in care imi doresc sa nu mai exist, moment in care am mare nevoie de o mica imbratisare din partea cuiva cu adevarat special pentru mine.
Acest jurnal o so ia pe o intorsatura a mintii mele pentru a ma putea simtii mai bine. Zic ca nu pot , dar defapt o parte din mine poate. E doar frica care sta stapanire pe mine. Incurajari care lipsesc, si vorbe bune in lipsa. Caut apreciere unde nu gasesc, si nu imi dau seama de la cine primesc.
Vad totul alb iar in secunda 2 totul devine intuneric pustiu din care nu reusesc sa ies.
Amintirile ma bantiue fara sa imi dea loc de scapare, dar parca peste tot se vede inca o crapatura de lumina, aceasta ducand spre libertatea care mi-o doresc.
Aceasta libertate e atat de departe incat nu o pot atinge nici macar cu degetele. Mereu fuge de mine si se ascunde. Stiu de ce. Nu ma poate accepta asa cum sunt. Sunt o fire extrem de diferita fata de altele. Imi sacrific bucuria pentru cei care m-au facut sa sufar, si continui sa lupt pentru acelasi scop. Intr-o buna zi , voi fi si eu apreciata, pentru ca merit!
Chiar daca nimeni nu ma stie accepta asa cum sunt, sunt sigura ca Dumnezeu ma iubeste asa cum sunt si se gandeste la mine in fiecare moment. Cu El pot trece peste orice, si intr-o zi...ma ve-ti accepta si voi, asta doar daca imi ve-ti observa adevarata valoare.
Miau!:3
09.10.2012
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Daca nu tii cont de bunele maniere, atunci nu comenta!